„Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Vasile”


De asemenea pe data de 14 ianuarie a avut loc o activitate de suflet în care ne-au fost împartăşite „Tradiţiile şi obiceiurile de Sf. Vasile”. Au participat elevii liceului M.Eminescu. Activitatea a decurs conform proiectului-scenariu. S-a prezentat o scurtă informaţie despre cînd sărbătorim Sf. Vasile, de ce este considerată acestă sărbătoare Anul Nou Stil Vechi. S-a povestit despre activitatea socială a Sf. Vasile şi „Să fim oameni ai faptelor – nu ai vorbelor”. S-a vorbit despre faptele nobile ale Sfintului Vasile şi anume deschiderea pe lîngă mănăstiri a cantinelor pentru cei nevoiaşi, spitalelor pentru cei suferinzi şi a şcolilor de corecţie pentru fete din familii defavorizate. Prin viaţa sa îmbunătăţită cu multă rugăciune, post şi fapte bune Sf. Vasile a devenit Făcător de minuni. Elevii au povestit despre multe minuni pe care le-a săvîrşit Sfîntul în viaţa sa. De asemenea s-a vorbit despre tradiţiile şi obiceiurile de Sf. Vasile: Pluguşorul, Sorcova, Semănatul şi au cîntat şi cîteva colinde frumoase.
Bibliotecara Natalia Para a prezentat expoziţia ” Sf. Vasile cel Mare cu literatură despre tradiţiile şi obiceiurile sărbătorilor Crăciunul şi Sf. Vasile”.
În încheiere s-a vorbit despre cele 12 feluri de bucate care sînt servite la masa de sărbătoare. Elevii care au participat activ sunt Ana Jantovan, Aurelia Boico, Elena Ostaci si Ana-Maria Creţu.
Actvitatea a luat sfîrşit cu o surpriză de sărbătoare oferită de Secţia Raionlă Cultură, un ceai aromat cu miros de brad.
Responsabil de activitate Natalia Para

Lasă un comentariu