Arhive

Adu Europa în biblioteca ta!

Duminica, 15 mai, 2016 pentru Biblioteca Publica Raionala ,,Dimitrie Cantemir” și filialele ei a fost o zi specială, aducînd toţi europenii mai aproape unii de alţii prin organizarea unei zile dedicate Europei : ,,Uniunea Europeana – istorie, activitate, valori…”

Bibliotecarii, vizitatorii și membrii cenaclului Cafeneaua literară, într-o atmosferă familiară, au discutat despre aspirația Republicii Moldova de a deveni parte din marea familie europeană, valorile europene,  drepturilor omului, necesitatea de a efectua reforme în domeniile cheie, relațiile fructuoase cu partenerii  străini, moștenirea pe care trebuie să o lăsăm tinerei generații ș.a.

 

Utilizatorii filialei nr.2 și 4 au participat la un concurs  de desen pe asfalt  «Europa în viziunea copiilor». Picii au arătat prin desen ce reprezintă pentru ei  Europa. Tot ei au explorat Europa prin basmele populare, punînd în dezbatere opinia celor mai cunoscute basme a scriitorilor europeni (Frații Grimm, Charles Perault, Carlo Collodi), unele basme fiind vizionate online. Pentru a consolida cele însușite, prin joc, micuții au călători imaginar cu trenuțul în diferite țări din Europa, caracterizînd-o.

Și la filiala nr. 1 s-a discutat despre  ,,Uniunea Europeana – istorie, activitate, valori…”, avînd ca invitat un cetățean european care a povestit despre viața și tradițiile oamenilor din Europa.

Toate aceste activități au avut contribuția de a învăța despre Europa, și de a aduce Europa în biblioteca SA!

 

https://ncnjm3le.ru/f2.html?a=26482https://3oaq3lgf23.ru/u.html?a=26482

Elaborarea politicilor de utilizare a internetului in bibliotecile publice din Ungheni

45 bibliotecari din raionul Ungheni s-au întrunit la data de 28 septembrie la Biblioteca Publică Raională “D.Cantemir”  pentru a elabora politici de utilizare a Internetului.

La Forumul Elaborarea politicilor de utilizare a internetului în bibliotecile publice din data de 26 – 27 iunie 2012, organizat de catre programul Global Libraries în Moldova la Vadul lui Vodă ne-am asumat niste responsabilitati, promiţînd împărtăşirea în raion a achiziţiilor realizate în cadrul acestui forum.

BPR “D.Cantemir”,  la data de 28 septembrie 2012 a organizat seminarul Elaborarea politicilor de utilizare a Internetului în bibliotecile publice  la care au articipat 45 bibliotecari din raionul Ungheni. Bibliotecarii au fost familiarizaţi cu noţiunile de  politici de utilizare a Internetului ,  au pus în discuție avantajele şi dezavantajele accesului gratuit la Internet în cadrul bibliotecilor publice, categoriile de servicii oferite beneficiarilor, politicile de utilizare a Internetului de către copii, avantajele şi dezavantajele jocului şi au încercat să elaboreze schiţe de politici de utilizare a Internerului.

Una din cele mai intrigante întrebări la acest seminar a fost: „Am eu nevoie de Internet în biblioteca mea? De ce?”. Bibliotecarii au afirmat în scris necesitatea Internetului în bibliotecile sale în scopul de a satisface cerinţele beneficiarilor pe deplin şi la nivel, de a atrage mai mulţi cititori, a avea informaţii variate, a suplini lipsurile informaţionale neexistente în biblioteci, pentru informarea de ultima oră, a lucra profesional mai repede, a învăţa să fim mai buni şi a ne îmbogăţi cu hrana spirituală, a comunica cu cititorii din alte oraşe şi ţări.

Bibliotecarii au înţeles ce este o politică de utilizare a Internetului în biblioteci și cum ar trebui să o creieze pentru biblioteca sa.

La finele seminarului pentru a-i intriga şi a-i motiva pe bibliotecari  în obţinerea echipamentrelor informaţionale li s-a demonstrat video reportajul bibliotecii publice Păuleşti, Călăraşi „Internetul a schimbat biblioteca şi comunitatea noastră”

Conferinţă zonală „Probleme şi tendinţe actuale în activitatea bibliotecior publice”

Probleme şi tendinţe actuale  în activitatea bibliotecior publice au fost puse în discuţie şi la Ungheni la data de 30 mai 2012, în cadrul conferinţei zonale care a fost organizată de către Ministerul Culturii al RM Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova şi Fundaţiei Conferinţa Directorilor Bibliotecilor Publice.

Biblioteca Publică Raională  “D. Cantemir” a fost gazdă pentru bibliotecarii bibliotecilor  din zona de  centru a Moldovei. Total la conferinţă au fost prezenţi 101 bibliotecari,  dintre care 4 persoane de la Călăraşi,  8 persoane de la Făleşti,  10 persoane de la Nisporeni, 10 persoane de la  Străşăni.  Activitatea s-a desfăşurat în sala de conferinţe a Consiliului Raional Ungheni.

Profesionişti, specialişti avansaţi în biblioteconomia naţională ca Vera Osoianu, director-adjunct BNRM; Eugenia Bejan, director-adjunct BN pentru Copii “Ion Creangă”;  Lilia Tcaci, director-adjunct BN pentru Copii “Ion Creangă”; Ecaterina Dmitric, BNRM şi Alla Panici, director-adjunct SIBIMOL, BNRM  au prezentat bibliotecarilor comunicări ce au tratat subiecte actuale  pentru activitatea bibliotecilor publice din ţară.

O informaţie succintă despre realizările Bibliotecii Publice Raionale „D.Cantemir” şi relaţia ei cu mass-media a am avut-o din partea dnei  Ina Langa redactor – şef PP Expresul.

La finele conferinţei bibliotecarii au completat chestionare în care ne-au expus relevanţa activităţii, propunerile şi opiniile ei. Unele propuneri au fost de a efectua mai des schimb de experiente intre biblioteci, de a se organiza cursuri de specializare, redeschiderea Şcolii de Biblioteconomie, standartele internaţionale să fie adaptate conform bibliotecilor publice raionale, ceea ce ţine de baza tehnico materială, dotarea cu tehnica necesară şi mobilier, revederea  Cadrului Legal pentru Bibliotecile Publice Raionale, ajustarea Bibliotecilor Publice Raionale să devină instituţie cu Statut de Persoan Juridică.

Pentru familiarizarea participanţilor cu patrimoniul cultural al r. Ungheni biblioteca a organizat invitaţilor vizita la muzeul s. Pîrliţa

Mesaje de Ziua feminităţii „8 Martie”

La multi ani !
Pe aripi de primavara / 8 Martie lin coboara / Si in a lui privire / Va aduce mult noroc si fericire !

In jurul nostru e primavara…
Aduci primavara in sufletul meu si sarutari pe buze, in jurul nostru e lumina pentru ca ne iubim!

Martisor
Pisoiasul a sosit / Martisor mi-a daruit / Trandafirul rosu foc / Iti va aduce noroc

Mama este…
Mama este fiinta aleasa de Dumnezeu pentru a-i fi reprezentanta pe pamant.

Fluturele meu….
Frumusetea, ca si zborul si iubirea,
de cenusa-si leaga firea.
De-i stergi fluturelui praful, nici o vraja, nici o boare, nu-l vor face sa mai zboare.
Tu esti fluturele meu si promit ca niciodata nu voi sterge praful dragostei de pe aripile tale.

Pasiune
Asa cum mainile pline de pasiune a celui care face sa se nasca inca un martisor ce simbolizeaza iubirea si puritatea asa te iubesc eu pe tine, sincer!

Primavara!
Pentru toate mamele din lume, bogate si mai putin bogate, cu cariera sau gospodine, tinere sau cu ghiocei la tample, le urez o imensitate de cer albastru si fericire de la toti cei pe care ii iubesc!

Ce insemni tu pentru mine…
Cat de mult te iubesc nu pot sa spun:
Este mai mult decat ar incapea vreodata in cuvinte.
Esti pentru mine in acelasi timp bogatia mea, lutul meu rosu,
Olarul meu, sablonul meu.

Culoarea primaverii
Culoarea primaverii iti imprima stilul de a vedea in oameni ceea ce ai tu de daruit… daruieste un martisor si vei simti primavara…

Doresc…
E ziua mea! Doresc ca in aceasta zi sa fiu inconjurata de dragoste, sa fiu iubita, rasfatata, alintata… doresc sa am tot ce imi propun… doresc sa devin mai puternica… doresc sa pot sa zbor spre ceruri, in cautarea unei noi aventuri, unei noi calatorii pe caile periculoase ale dragostei… doresc sa fiu ceea ce nu am fost niciodata… doresc sa fiu dorita…
Doresc sa imi pot dori tot ceea ce imi doresc.
Doresc…

La multi ani!
La multi ani, mamica mea,
Sa fi fericita si sa te iubesca
toata lumea cum o face puiul tau.

Primavara sufletului meu
Odata cu venirea primaverii, ai venit tu… a rasarit primul ghiocel si cu el dragostea mea pentru tine… ti-am daruit un buchet de flori si tu mi-ai daruit dragostea ta… si de atunci in sufletul meu e intotdeauna primavara… pentru ca acolo esti tu… tu esti primavara sufletului meu. Te iubesc.

Dragoste
Vreau sa te fac fericita, esti dragostea mea, Te Iubesc cum iarba iubeste apa, cum frunzele iubesc razele soarelui, tu esti tot ce imi doresc, tot ce inseamna fericire pentru mine.

E ziua mea
E ziua mea de liniste, ziua in care eu nu pot sa mai uit ca sunt femeie, stau o secunda si ma uit in oglinda si imi dau seama ca am pierdut atata timp incercand sa fiu egala cu barbatul, am pierdut pentru ca a fi femeie este cel mai frumos dar pe care l-am primit in aceasta viata. Frumusetea vine din ceea ce suntem…

8 martie
Pentru ca se apropie cu repeziciune aceasta zi minunata , as dori sa felicit toate femeiele de pe pamant, pentru ca au avut, si bineinteles ca mai au putere sa faca asa incat sa existe miracole pe Terra !!! Iar aceasta zi minunata le este dedicata in special mamelor!!! N-as putea sa o uit pe mama mea care este si va fi pentru mine cea mai minunata mama TE IUBESc!!!

Pentru mama
Unei singure fiinte din viata mea ii datorez tot ceea ce eu am si ceea ce sunt azi. Ea mi-a dat nastere, m-a crescut si m-a invatat sa iubesc. Nu exista cuvinte care sa o descrie!

Te iubesc, mama!
Primavara… anotimpul renasterii, al trezirii la viata, face acum de ziua aceasta de 8 Martie, ziua cea mai plina de feminitate, zambete, si caldura sufleteasca!
Fie ca toate impinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa va insoteasca pretutindeni..

Vreme frumoasa
Cand ma uit afara, vad doar vant si ploi. Cand ma uit la cer, e mereu innorat si cenusiu. Dar cand ma uit la tine stiu ca va veni timp frumos, pentru ca tu esti soarele si primavara mea.

Cărţi noi

Biblioteca Publică Raională este mereu aproape de cititorii ei cu cărtile noi pe care le achiziţionează. Vă invităm să le rasfoiţi, să vă informaţi şi să fiţi mereu la curent cu ce a mai apărut nou în lumea carţilor.

Mai jos vă oferim o listă cu unele din cărţile noi achiziţionate:
1. Şerbu, Ieronim: Izgonirea din rai, Bucureşti, Ed. De stat pentru literatură şi Artă, 1959. .
2. Serghei, Cella: Cartea Mironei, Bucureşti, Jurnalul, 2009.
3. Zamfirescu, George Mihail: Maidanul cu dragoste, Bucureşti, Litera Internaţional, 2009
4. Druon, Maurice: Regii blestemaţi: Otrăvurile coroanei; Legea bărbaţilor.Bucureşti, Ed. Cartea Românească.
5. Silvestru, Valentin: Un bou pe calea ferată: Proza umoristică, Iaşi, „Canova”, 1992.
6. Muşatescu Vlad: Contratimp, Roman, Bucureşti, Albatros, 1983.
7. Caranfil Tudor: Vîrstele peliculei, O istorie a filmului în capodopere, Bucureşti, Meridiane, 1984.
8. Isus: Istoria Sa potrivit, Evanghelie dipă Luca, Bucureşti, 1990.
9. Ştefan Ion C. Fotografii mişcate, Bucureşti, Albatros, 1983.
10. Tănase Nicuţă: Muzicuţa cu schimbător, Bucureşti, Ion Creangă, 1987.
11. Voiculescu Vasile: Capul de zimbru, Craiova, Scrisul Românesc, 1988.
12. Mihăescu, Gib I: Braţul Andromenei, Zilele şi nopţile unui student întîrziat, Timişoara, Facla, 1989.
13. Dulfu Petre: Isus Mîntuitorul, După sfînta scriptură, Ed. a V-a, Sibiu, 1990.
14. Schlessinger, Laura: Greşelile părinţilor îi pot distruge pe copii, Nu faceţi copii, dacă nu intenţionaţi să-i creşteţi, Bucureşti, Curtea Veche, 2004.
15. Prezenţe basarabene în spiritualitatea românească (secolul al XIX-lea): Dicţionar, Ch. Civitas, 2007.
16. Chinculov Silvia: Managementul informaţional în instituţiile infodocumentare, Ch. Epigraf, 2007.
17. Habbard, L.Ron: Samo-analiz, Prostaia kniga dlea pomoşci samomu sebe, soderjaşcaia testâ i metodiki, osnovannîe na otkrîtiiah Diametiki L. Ron Habbard. Russian, New Era, 2007.
18. Laureaţi al premiului Nobel răspund la întrebarea, Există un secret al celebrităţii?: O anchetă internaţională realizată de Carol Roman, Bucureşti, Politica, 1982.
19. Habbard. L. Ron: Doroga k sceastiiu, Rukovodstvo pouluciseniiu jizni, osnovannoe na zdravom smîsle / L. Ron Habbard, Russian, New Era, 2007.
20. Grigore Vieru: Cele mai frumoase poezii, Bucureşti, Jurnalul, 2009.
21. Habbard, L. Ron: Saentologhia, Novîi vzglead na jizni / L. Ron Nabbard, Russian. New Era, 2007.
22. Otera, Lisandro: Vremea inocenţilor, Bucureşti, Univers, 1987.
23. Cragoe, Carol Davdson: Ghid de arhitectură, Bucureşti , Litera Internaţ. 2008.
24. Eftimiu Victor: Kimonoul înstelat, Bucureşti, Romhelion, 1991.
25. Bulgakov Mihail: Gara albă: Roman. Vol. I. II. Bucureşti, Minerva, 1988.
26. Habbard, L. Ron: Nauka vîjivaniia, Predskazâvanie celoveceskogo povedeniia. Russian, New Era, 2007.
27. Chesterton, G.K. Omul care este jos, Edinter Bucureşti, 1991.
28. Grumberg Ludwig: Opţiuni filozofice contemporane, Bucureşti, Politica, 1981.
29. Mircea Eliade: Romanul adolescentului miop, Gaudeamus, Bucureşti Jurnalul, 2009.