„Ne-nţelegem din priviri”

Astăzi, 24 februarie, toţi românii, inclusiv cei din Republica Moldova,  marchează ziua îndrăgostiţilor. Se spune că Dragobetele, feciorul vrăjitoarei Dochia, era un peţitor şi un naş al animalelor, un bărbat chipeş care cununa în ceruri păsările şi animalele, la începutul fiecărei primăveri. Apoi Dragobetele a fost  transfigurat în protectorul iubirii. Se consideră că  cei care se întâlnesc în această zi, vor avea parte de o iubire care va ţine tot anul. Pe de altă parte, Dragobetele este echivalentul  sărbătorii Valentine’s Day, o altă sărbătoare a iubirii, care a fost împrumutată de la catolici şi sărbătorită  pe 14 februarie de câţiva ani şi în Moldova.
Despre sărbătoarea iubirii, obiceiurile şi tradiţiile acestei sărbători mai detaliat cunosc elevii de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Ungheni. În ajun, în incinta bibliotecii Publice Raionale „D.Cantemir” liceenii claselor a XI-a  au consemnat această zi prin organizarea unui concurs cu tema „Ne-nţelegem din priviri”. Prin astfel de gecuri de activităţi încercăm să promovăm tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, iar genericul acestei sărbători vorbeşte despre faptul că în dragoste multe lucruri pot fi spuse doar din priviri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s